Ce se intampla cu noi?
Posted by: sylviejolie on: iulie 4, 2011
Stau cateodata si ma intreb cine greseste si unde, cine procedeaza sau gandeste “stramb”? Eu sau noi? Eu sau cei din jurul meu? Sa am eu ghinionul sa nimeresc numai in situatii nepotrivite sau printre oameni cu care nu ma potrivesc, sau am ajuns o societate in care suntem cu totii “nemiscibili”? Oare ceea ce caut eu e o societate utopica? Sau poate ca tot ce mi se pare…doar mi se pare…si in realitate lucrurile decurc impecabil, ca la carte? Or fi toate numai ghinioane sau numai problemele mele?
Nu stiu daca vi se intampla, dar eu dau de situatii ciudate si de oameni dificili zilnic. Pornesc dimineata la treaba cu cele mai bune intentii, cu multa calmitate si cu drag de a face “bine” si ” frumos”. Cei cu care intru in contact sunt indispusi, rautaciosi, morocanosi. Incerc sa ii binedispun, sa gasesc motive pentru care ar trebui sa colaboram bine si cu frumosul. Sa rezolvam problemele, daca ele sunt reale, sau sa ne facem situatiile mai usoare. Fie ca merg la un ghiseu, sau sunt nevoita sa colaborez cu persoane mai mult sau mai putin cunoscute, dau de o incrancenare si de o rautate care imi ridica mereu semne de intrebare.
De ce sa raspunzi unui om care iti vorbeste frumos cu rau ? Chiar si dupa ce i-ai aratat un ranjet si i-ai trimis un marait printre dinti el continua sa se poarte frumos… Nu cedezi si nu incerci sa te mai domolesti?
Chiar suntem o societate de oameni atat de rai, posomorati, obositi, suparati pe viata, pe noi si mai ales pe semenii nostrii incat sa nu le adresam celor din jur decat fraze de genul: “nu se poate”, “nu e bine”, “nu sunt de acord”?, “nu cred ca o sa iasa nimic”….In loc de: “ar fi posibil daca”, “sa vedem cat de bine sau cat de corect e”,…etc. In primul rand, in relatiile dintre noi in ziua de azi exista foarte multa neincredere si suspiciune.
Eu zic ca:
Daca esti intampinat cu bunavointa nu lovi sub centura si nu o lua ca pe o capcana in fata careia trebuie sa fii in garda! In felul asta dezvolti un fel de lupta permanenta pentru detinerea unui control prin agresivitate, fara sa se impuna aceasta necesitate.
Daca iti propun sa colaboram intr-o situatie nu incerca sa ma subminezi, sa ma sabotezi in propriul meu proiect si sa imi fii sef sau sa ma dirijezi, s-ar putea sa pierzi si ceea ce inca nu ai dobandit!
Daca am nevoie de ajutorul tau, nu ma santaja numai pentru ca stii ca am nevoie…s-ar putea sa ma lipsesc!
Daca reprezinti statul nu esti tu statul, nu uita ca nu esti batut in cuie in postul tau! Poti fi pana si tu inlocuit!
Daca esti un slujbas, mic sau MARE, nu esti Dumnezeu, nici daca esti in varful ierarhiei! Cu atat mai putin daca esti -paznic, portar sau bodyguard-specii de slujbasi care se cred directori in postul lor-am cugetat mult pana sa ajung la concluzia asta, desi nu vreau sa jignesc pe nimeni!
Nu uita ca trebuie sa iti indeplinesti sarcinile de servici!!!!….dar sa le indeplinesti nu sa te faci ca…sa treci situatiile si informatiile si prin filtrul gandirii tale daca se poate, nu sa indeplinesti mecanic niste atributii….si mai presus de toate, in orice caz, fii OM!
Nu e necesar sa ma umilesti sau sa ma sfidezi gratuit, analizeaza-te mai bine pe tine si vezi in ce masura ai atins perfectiunea iar daca te consideri suficient sau prea bun, lanseaza-mi o provocare-vezi daca te tine!
Mi-ar placea ca atunci cand intreprind activitati, cei din jurul meu sa nu mai opuna atata rezistenta, sa nu imi demonstreze neaparat ca nu se poate, sa incercam sa se poata-fie ca e vorba sa urcam cu totii in autobuz, caz in care ar trebui sa nu-l lasam pe cel din spate sa il prinda usile, fie ca e vorba de o afacere din care ai chiar tu, sau in primul rand tu de castigat.
Hai sa trecem de la “a nu vrea” nimic, la “a vrea” sa incercam ceva. Sa fim mai comunicativi, mai binevoitori, deschisi, sa ne dam sansa pentru mai bine! Altfel de aceea ne plangem ca in tara asta nimic nu merge si nu se poate face nimic! Pai, in primul rand noi nu facem nimic pentru noi si cei da langa noi! Suntem mai mult decat egoisti pentru ca nu ne cautam nici macar propriul confort si propriul bine! Ne sabotam pana si propria persoana! Am impresia ca de la o vreme nimic nu merge pentru ca noi nu facem nimic impreuna-e fiecare pentru el. Asta in sensul in care: “sa-i fac rau unuia, ca mie sa imi fie bine in comparatie cu el”, dar nu neaparat ca mi-as fi facut un bine mie.
Stim sa fim rai, suparati, certareti la maxim, barfitori, invidiosi, clevetitori…Hei!…STOP “- Sa vad de ce imi intinde cineva o mana? Oare o fi ceva de bine? Hai sa fac si eu pe ziua de azi un gest frumos, poate ii va fi bine…lui…si mie.”
Care este si cine hotaraste masura adevarului?
Posted by: sylviejolie on: martie 10, 2011
Am acest blog de foarte mult timp. Am primit reprosuri de la diverse persoane, ca nu e frumos sa il abandonez asa de repede, cand inca nu am scris nimic, ca pierd o oportunitate de a ma promova ,ca diversi sunt curiosi sa vada ce gandesc, ce vreau sa fac public, s.a… Nu am scris pentru ca nu am considerat niciodata un moment potrivit pentru a incepe sa fac acest lucru, nestiind cu ce as putea sa incep, ce ar fi un lucru cu adevarat interesant, de spus, de scris. In general las altora misiunea de a face aprecieri si de a scrie despre mine. Probabil aici am gresit de multe ori!
Daca sunt intrebata raspund. Intotdeauna vorbesc frumos cu toata lumea, nu am deranjat si nu intentionez sa deranjez pe nimeni cu atitudinea, comportamentul, prezenta mea, dialogurile,…cu absolut nimic.Nu imi place sa se vorbeasca prea mult despre mine deoarece eu cred ca este important in viata sa desfasori niste activitati, sa faci o meserie cu drag, sa muncesti, sa inveti, sa construiesti ceva, sa fii un exemplu prin ceea ce ai facut nu prin ceea ce ai dobandit prin aliante, prietenii sau grade de rudenie si abia apoi se poate discuta pe seama ta. Cu alte cuvinte nu sunt adepta aparitiilor in presa si al promovarii cu orice pret. Cu atat mai mult, daca m-am aratat mereu rezervata din acest punct de vedere, m-a deranjat cand mi s-au atribuit afirmatii, declaratii sau fapte care nu-mi apartineau.
De multe ori mi s-a dat posibilitatea sa am drept la replica. Nici asta nu ma intereseaza si nu e cazul sa fiu eu cea care sa ma scuz pentru lucruri pe care nu le-am facut sau sa incerc sa dezmint afirmatii care nu-mi apartin sau sunt trunchiate, de cele mai multe ori total neadevarate. Sunt lucruri pe care nu le patesc numai eu, sunt convinsa.
Intrebarea mea este atunci: “Cine si cum sunt eu?”.
In viziunea celor care scriu sunt asa cum isi inchipuie ei si cum isi doresc sa ma creioneze, pentru ca in realitate nu ma cunosc, de cele mai multe ori nediscutind cu mine. Pentru ei de fapt sunt un subiect de compunere pe o tema data, care le exercita imaginatia si nu ii face decat mai creativi, dar nu neaparat mai buni profesionisti. Ii poate pregati doar, probabil, pentru a scrie pe viitor literatura SF.
In viziunea celor care citesc sunt asa cum vor sa fiu cei care scriu. Oamenii nu au posibilitatea sa treaca dincolo de pagina si sa citeasca adevarul sau sa il intuiasca in altfel decat e prezentat.E normal sa ia cum li se da si e la fel de normal sa nu-i intereseze nici macar sa isi puna intrebarea: “Asta este oare adevarul?”, “Oare cat adevar gasesc in paginile acestui ziar si cat de multe exagerari sau minciuni care vand?”.
Am ales sa nu ma intereseze decat de ceea ce fac, sa fiu in continuare la fel cum ma stiu eu si sa combat rautatile cu calm si perseverenta, facind lucruri frumoase si bune. La fel, am ales sa rog pe toti cei care scriau sa imi faca serviciul sa nu mai scrie nimic despre mine-nici de “bine”-un “bine” discutabil, nici de rau.
Exista oameni de presa extraordinari, pe care ii apreciez si cu care mi-ar placea sa lucrez la infinit. Pentru ca isi aleg singuri subiectele, fac interviuri pertinente, inteligente, se documenteaza foarte mult atunci cand scriu, cauta adevarul si nu vor sa greseasca sau sa dezinformeze. Scriu despre ceea ce le starneste interesul, despre ce le place si ce isi doresc sa cunoasca sau sa faca cunoscut. Nu trateaza subiecte doar pentru ca se vand, nu isi rezolva ambitiile si neajunsurile personale folosind puterea presei, nu fac PR pentru diverse persoane pentru mii de euro pe luna in schimb. Da, mai sunt si astfel de jurnalisti si nu vreau sa dau nume pentru ca le-as face dusmani in randul celor care nu sunt asa.
Totul e bine si frumos pana la urma atunci cand restabilesti un echilibru, cand clarifici faptul ca nu mai vrei sa se scrie despre tine decat atunci cand ai ceva de spus si se presupune ca asta ar trebui sa rezolve o vesnica nemultumire personala pe care dealtfel nu aveai cum sa o exprimi si nici cum sa indrepti cuvintele strambe de fiecare data.
Dar ce se intampla atunci cand unul din acei profesionisti-in adevaratul sens al cuvantului -realizeaza un material cu informatii corect redate si 100% reale iar alte cotidiane care preiau materialul schimba niste cuvinte…putine..mici…aparent nesemnificative….dar care dau un alt sens articolului, poate nu neaparat intr-un fel care sa iti afecteze foarte mult imaginea, dar care sa faca stirea mai “bombastica”, si pe tine, cel care ai declarat- un mincinos in cazul cel mai bun. Dar, bineinteles, asta se trece la victime colaterale si nesemnificative, pentru ca de cele mai multe ori, cei mai putin importanti nu sunt “subiectii” atunci cand se scrie ceva iar cel mai important este: cat de mult ma lauda seful, cate vizualizari are materialul, cat vinde articolul, sa luam salariul si primele…ce conteaza imaginea celor pe spatele carora ne hranim familia?
Ce pot eu sa fac daca ma deranjeaza? In nici un caz nu pot sa dau explicatii in stanga si in dreapta, ar insemna sa deschid un sir de alte preluari incorecte sau incomplete. Asa incat, iata, scriu aici este o modalitate simpla in care pot spune care este aspectul real al declaratiei si afirmatia corecta si completa.
Ieri, 09 martie 2011 a aparut o declaratie in care printre altele spuneam ca “am fost partenera lui Mihai Petre la un moment dat, pentru o scurta perioada de timp” . La un moment dat insemna cam prin 1995, pentru o scurta perioada de timp insemna pentru cateva zile. Era momentul in care isi schimba partenera si eu am fost o propunere din partea antrenorului care ne considera potriviti. Pentru mine a fost greu sa pornesc pe acest drum pentru ca parintii mei nu au putut sa ma sustina material si m-am retras. In momentul acela, probabil, i s-a fixat o alta partenera cu care a evoluat in concursuri.
Ziarul care a editat articolul a scris informatia corect, dar primul cotidian care a preluat-o (si celelalte la randul lor dupa acesta) a formulat: “Sylvie a fost prima partenera a lui Mihai Petre.” Total neadevarat. Stimate ziarist, nu ma transforma pe mine intr-o mincinoasa! Se poate intreba si Mihai (fata de care am toata aprecierea) cand oare s-a intamplat sa fiu eu “prima” partenera a lui ?Asta ar fi insemnat o anumita experienta, cu siguranta de neuitat si un palmares probabil. Poate considera ca sunt o mincinoasa care vrea sa isi faca imagine pe spatele lui!
Eu nu am facut decat sa povestesc un moment in care ne-am intersectat, si asta pornind de la niste aprecieri pe care le-am facut de fata cu cineva, referitor la cariera lui Mihai Petre, la seriozitatea lui si la “Dansez pentru tine” un concurs la care mi-ar fi fost drag sa particip! De aici….s-a ajuns la aceasta speculatie. Imi pare rau ca se intampla lucruri ca acesta! Totusi, de fiecare data, nu imi permit sa jignesc pe nimeni si continui sa tratez cu acelasi respect presa, dar cum s-ar putea opri sirul speculatiilor si al interpretarilor in presa?
